Gigi Becali, patronul de la FCSB, a anunțat că nu mai vrea să vorbească despre CFR Cluj și că nu mai vrea să aibă de-a face cu Marius Șumudică, antrenorul campioanei.
După victoria celor de la CFR Cluj cu CS Mioveni, scor 1-0, Marius Șumudică i-a ironizat pe rivalii de la FCSB, iar ieșirea antrenorului l-a deranjat pe Gigi Becali, patronul cu care a fost la un pas să bată palma în această vară.
Ironiile s-au derulat între Marius Șumudică și Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, însă pe Gigi Becali l-a deranjat faptul că antrenorul lui CFR Cluj a făcut referire la clubul FCSB.
Totodată, Gigi Becali a dat de înțeles că vrea să îi urmeze exemplul de discreție al patronului de la CFR Cluj, Neluțu Varga, care evită să discute despre celelalte echipe.
„Nu mai vreau să am de-a face cu el. El putea să facă glume cu Meme, să îl ironizeze pe Meme, pe Todoran, dar nu să facă glume cu FCSB, pentru că FCSB sunt eu. Și de atunci nu mai vreau să am de-a face cu el, să fie sănătos. Îi dau un sfat părintesc: el să se laude cu ceea ce face el la CFR, pentru că după își pierde prietenii care l-au ajutat la greu, nu mai are rost acum să spun.
Nu mai vreau să am de-a face cu ei. Cel mai bine face Neluțu Varga. El nu vorbește despre alții. Nici pe mine nu mă mai interesează despre alții. Ce stau eu să caracterizez altă echipă? Mă bat cu ei, îi batem și asta e. Nu mai vreau să intru în polemici”, a spus Gigi Becali, la Pro X.
„Nu vreau să comentez declarațiile lui Mihai Stoica, nu vreau să intru în polemici, astăzi am mai făcut un pas. Noi facem câte un pas ușor, îi aștept și pe ei să facă și să ne ajungă din urmă. Eu m-am bucurat la gol, niciun gest ostentativ, ăștia sunt oamenii, pentru mine asta e important, în momentul în care te apreciază. V-am spus că o să vedeți un alt Șumudică, nu o să vedeți că intru în conflict cu cineva”, a spus Marius Șumudică, după meciul cu CS Mioveni.
Totul a plecat de la postarea lui Mihai Stoica, managerul de la FCSB, care a făcut referire la golul marcat din ofsaid de către Claudiu Petrila: „Sub 2 metri este chiar OK”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER